PROIECTE - A.D.I. Deșeuri Prahova

Respectă natura, colectează separat!

Proiecte

(SMID) SISTEM DE MANAGEMENT INTEGRAT AL DESEURILOR IN JUDETUL PRAHOVA

SISTEM DE MANAGEMENT INTEGRAT AL DEȘEURILOR ÎN JUDEȚUL PRAHOVA

Proiectul „Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în Județul Prahova” (SMID) a fost inițiat de Consiliul Județean Prahova, în anul 2009. Pentru realizarea acestuia s-a hotărât constituirea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de utilități publice pentru serviciul de salubrizare „Parteneriatul pentru Managementul Deșeurilor Prahova” (ADI), asociație formată din Consiliul Județean Prahova și 103 unități administrativ-teritoriale din județ.

Realizarea Proiectului SMID s-a făcut prin finanțare nerambursabilă prin Programele Operaționale Sectorial Mediu și Infrastructură Mare.

La data de 18.02.2013 s-a semnat Contractul de Finanțare nr. 139638 între Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și Consiliul Județean Prahova, în cadrul Programului Operațional Sectorial Mediu, Axa prioritară 2.


Obiective realizate prin Contractul de Finanțare:

  • Construcția unei stații de transfer cu capacitatea de 15.831 tone/an, pe amplasamentul Bușteni–Sinaia

  • Construcția unei stații de transfer cu capacitatea de 14.548 tone/an, pe amplasamentul Urlați

  • Construcția unei stații de sortare cu capacitatea de 51.175 tone/an, pe amplasamentul Boldești–Scăeni

  • Construcția unei stații de tratare mecano-biologică cu capacitatea de 150.000 tone/an, pe amplasamentul Ploiești

  • Închiderea depozitului de deșeuri neconform Ploiești

  • Achiziționarea de echipamente pentru colectarea deșeurilor reziduale

  • Achiziționarea de echipamente pentru colectarea separată a deșeurilor reciclabile

  • Achiziționarea unităților de compostare individuală pentru 60% din gospodăriile rurale


Investiții existente incluse în SMID:

  • Stația de sortare și transfer Drăgănești

  • Stația de compostare Balta Doamnei

  • Stația de transfer Valea Doftanei

  • Stația de transfer Câmpina

  • Stația de sortare Vălenii de Munte, din cadrul depozitului de deșeuri

  • Depozitul ecologic de deșeuri Vălenii de Munte

  • Depozitul ecologic de deșeuri de la Boldești–Scăeni


Implementarea pe zone

În cadrul proiectului, județul Prahova a fost împărțit în 7 zone. Prin DOCUMENTUL DE POZIȚIE privind modul de implementare s-a stabilit ca atribuirea operatorilor să se facă prin licitație publică.

Au fost atribuite patru contracte pentru colectarea și transportul deșeurilor, inclusiv operarea stațiilor de transfer:

  • Zona 1: Bușteni

  • Zona 2: Boldești–Scăeni + Zona 6 Valea Doftanei

  • Zona 3: Drăgănești + Zona 4 Urlați + Zona 5 Vălenii de Munte

  • Zona 7: Câmpina

De asemenea, au fost semnate contractele pentru „Delegarea gestiunii pentru concesiune a activității de operare a Stației de Sortare a Deșeurilor Boldești–Scăeni și a Stației de Tratare Mecano-Biologică a deșeurilor biodegradabile Ploiești”.

În cadrul Proiectului SMID, ADI a implementat pentru toate cele patru contracte colectarea din poartă în poartă a fracției reciclabile, folosind saci personalizați.


Rolul Asociației

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Parteneriatul pentru Managementul Deșeurilor Prahova” are ca obiectiv principal monitorizarea executării contractelor de delegare privind colectarea, transportul și transferul deșeurilor municipale în județul Prahova.


Campanii de informare

Din 2022 până în prezent, Asociația desfășoară în școli o amplă campanie de informare și conștientizare a elevilor privind colectarea separată a deșeurilor reciclabile.

Se pune accent pe:

  • Importanța valorificării deșeurilor prin reciclare

  • Reducerea consumului de resurse naturale (petrol, apă, energie)

  • Reducerea nivelului emisiilor nocive în aer

Activități desfășurate în școli:

  • Prezentarea noțiunilor elementare privind importanța colectării separate

  • Distribuirea de materiale educative (flyere)

  • Demonstrarea practică a colectării separate:

    • Sticla → recipient verde

    • Hârtie și carton → recipient albastru

    • Plastic și metal → recipient galben

În cadrul campaniei, ADI a contribuit la dotarea unităților școlare cu recipiente dedicate colectării separate a deșeurilor reciclabile.

Descarcă documentația

Program de colectare

Află programul de colectare a deșeurilor pentru fiecare localitate.